Modificări ale Legii privind arborarea drapelului României


Legea nr. 176/2023 prevede modificarea şi completarea Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Se prevede că pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.

În locurile în care se arborează drapelul României pot fi arborate şi drapelul Uniunii Europene, şi cel al NATO.

Pe toată durata intonării imnului naţional asistenţa va intona imnul sau va păstra tăcerea.