UE. Procedurile privind impozitul reținut la sursă vor fi mai eficiente


Comisia Europeană a propus noi norme care vor face ca procedurile privind impozitul reținut la sursă în UE să devină mai eficiente și mai sigure pentru investitori, pentru intermediarii financiari (de exemplu, bănci) și pentru administrațiile fiscale ale statelor membre.

Această inițiativă – un element-cheie al Comunicării privind impozitarea întreprinderilor pentru secolul XXI și al Planului de acțiune al Comisiei din 2020 privind uniunea piețelor de capital – va promova o impozitare mai echitabilă, va combate frauda fiscală și va sprijini investițiile transfrontaliere în întreaga UE.

Termenul „impozit reținut la sursă” se referă, de exemplu, la situația în care un investitor rezident într-un stat membru al UE este obligat să plătească impozit pe dobânzile sau dividendele obținute într-un alt stat membru.