Parlamentul European vrea ca Ucraina să adere la NATO


Eurodeputații cer aliaților NATO să-și onoreze angajamentul față de Ucraina și să deschidă calea pentru ca Ucraina să fie invitată să se alăture alianței de apărare.

În rezoluția adoptată joi cu 425 voturi pentru, 38 împotrivă și 42 abțineri, eurodeputații subliniază că se așteaptă ca „procesul de aderare să înceapă după încheierea războiului și să fie finalizat cât mai curând posibil”.

Până la obținerea statutului de membru cu drepturi depline, UE și statele sale membre, împreună cu aliații NATO și partenerii care împărtășesc aceeași viziune, trebuie să colaboreze îndeaproape cu Ucraina pentru a dezvolta un cadru temporar pentru garanțiile de securitate, spun deputații, care urmează să fie pus în aplicare imediat după război. Parlamentul subliniază că integrarea Ucrainei atât în NATO, cât și în UE ar spori securitatea regională și globală și ar consolida legăturile dintre Ucraina și comunitatea euro-atlantică.