Acord cu privire la un mandat pentru începerea negocierilor privind normele bugetare ale UE


Ambasadorii la UE ai statelor membre au aprobat un mandat de negociere cu Parlamentul European cu privire la o revizuire specifică a Regulamentului financiar, care stabilește normele financiare aplicabile bugetului UE.

Principalul motiv al acestei revizuiri specifice propuse de Comisie este necesitatea de a alinia Regulamentul financiar la pachetul privind cadrul financiar multianual (CFM). Propunerea se bazează pe lecțiile învățate în urma pandemiei de COVID-19, modificările propuse având ca scop o gestionare mai eficientă a crizelor, se axează pe protecția intereselor financiare ale UE și are în vedere o simplificare suplimentară.

În mandatul său, Consiliul pune în continuare accentul pe asigurarea proporționalității în ceea ce privește sarcina administrativă suplimentară pentru administrațiile naționale, care rezultă din utilizarea propusă a sistemului informatic unic integrat pentru extragerea datelor și evaluarea riscurilor și a sistemului de detectare timpurie și de excludere (EDES), garantând în același timp protecția datelor.

Principiile bugetare fundamentale și echilibrul interinstituțional sunt menținute. În mandatul său, Consiliul sprijină totodată eforturile Comisiei de a simplifica și mai mult normele și procedurile, în interesul securității juridice și al clarității.