Agricultorii afectați de secetă pot depune înştiinţări scrise la unitatea administrativ – teritorială pe a cărei rază se află terenul


Ordinul nr. 197/2023 prevede modificarea şi completarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice.

Utilizatorii de terenuri cu destinaţie agricolă înscrişi în evidenţele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ale căror suprafeţe cu culturi agricole au fost calamitate în procent de peste 30%, depun înştiinţări scrise la unitatea administrativ – teritorială pe a cărei rază se află terenul, în format fizic sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, până cel târziu la data de 1 august inclusiv pentru culturile agricole înfiinţate în toamnă, respectiv până cel târziu la data de 15 octombrie inclusiv pentru celelalte culturi agricole.

În baza înştiinţărilor comitetul local pentru situaţii de urgenţă întocmeşte un raport operativ cu pagubele la culturile agricole, asociate fenomenului meteorologic de secetă pedologică în termen de maximum 24 de ore de la înregistrarea înştiinţărilor, pe care îl transmite în termen de maximum 24 de ore de la întocmire către Centrul operaţional din cadrul inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi către Grupul de suport tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice din judeţ.