Guvernul a aprobat acordarea unor ajutoare de urgență!


Guvernul a aprobat acordarea unor ajutoare de urgență în sumă totală de 1.867.500 lei pentru sprijinirea a 423 de familii și persoane singure, care fie se află în situaţii de necesitate în urma unor incendii, alunecări de teren, fie au probleme grave de sănătate sau riscă excluziunea socială, astfel:

– 471.500 lei pentru 75 familii și persoane singure aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, din județele: Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Timiș, Vaslui și Vrancea;

– 42.500 lei pentru 13 familii care se confruntă cu situații de necesitate cauzate de alunecări de teren, din județele Buzău, Dâmbovița și Gorj (cutremur);

– 1.353.500 lei pentru 335 familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, din județele: Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București.