Precizările Ministerul Educației în contextul grevei


În contextul grevei de avertisment Ministerul Educației și federațiile sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar fac următoarele precizări:

  • Creșterile salariale și alte drepturi de natură salarială solicitate de federațiile sindicale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă. Prin urmare, acestea nu pot fi negociate cu Ministerul Educației.
  • În ceea ce privește salarizarea cadrelor didactice, Ministerul Educației a înaintat către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin adresa nr. 8.551/16.02.2023, o serie de propuneri privind noile grile de salarizare pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic. Adresa este semnată și asumată de reprezentanții tuturor federațiilor sindicale în domeniul învățământului, inclusiv învățământul superior. Ministerul Educației susține principiul stabilirii salariului de bază al profesorului debutant la nivelul salariului mediu brut pe economie, urmând ca întreaga grilă să fie construită pornind de la acest principiu.
  • Pentru negocierile privind contractul colectiv de muncă, Ministerul Educației a emis ordinul de ministru nr. 4.200 privind constituirea comisiei de negociere a acestuia, în data de 16.05.2023.

Între Ministerul Educației și reprezentanții federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar există o relație de parteneriat, bazată pe principiile dialogului social.