Implicarea tinerilor într-un viitor durabil pentru Europa


UE ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a implica tinerii în elaborarea politicii pentru un viitor durabil, au declarat astăzi miniștrii tineretului la Bruxelles.

În concluziile aprobate în cadrul Consiliului Educație, Tineret, Cultură și Sport, miniștrii UE au subliniat necesitatea de a lua în considerare dimensiunea socială a unei Europe durabile pentru tineri, subliniind rolul acestora ca actori-cheie în punerea în aplicare a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă.

În concluziile sale, Consiliul invită statele membre și Comisia Europeană să:

  • exploreze modalități de sporire a implicării tinerilor în procesul politic, în special a celor care provin din medii defavorizate
  • promoveze oportunități pentru cadrele didactice și lucrătorii de tineret de a dezvolta cunoștințe, aptitudini și competențe pentru a aborda aspecte legate de incluziunea socială și dezvoltarea durabilă
  • adopte o abordare transversală pentru integrarea perspectivei tineretului în toate politicile și nivelurile de guvernare