Consiliul Concurenței a lansat în dezbatere publică proiectul Instrucțiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute de Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, precum și pentru acordarea unui tratament favorabil întreprinderilor care recunosc săvârșirea unei practici comerciale neloiale.
Astfel, a fost detaliată modalitatea de stabilire a sancțiunilor, având în vedere întregul context legislativ în care acestea au fost reglementate1, respectiv au fost stabilite, atât pentru amenzile de fond, cât și pentru cele procedurale, trei paliere de gravitate, circumstanțe agravante și atenuante, precum și posibilitatea aplicării de către autoritatea de concurență,
pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a Instrucțiunilor, pentru faptele având o gravitate redusă și care nu au caracter de repetabilitate, sancțiunea avertismentului.
De asemenea, au fost introduse prevederi referitoare la reducerile ce pot fi acordate ca urmare a recunoașterii faptei, în funcție de momentul în care acestea pot interveni, respectiv după declanșarea cercetării aprofundate sau odată cu transmiterea punctului de vedere al părții implicate față de fapta ce a făcut obiectul analizei autorității de concurență.