Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico – legale au fost modificate de Ordinul nr. 687/2023.
Examinările şi cercetările privind persoane în viaţă se realizează după verificarea de către medicul – legist a identităţii persoanei pe baza cărţii de identitate, a adeverinţei temporare de identitate sau a paşaportului, ale cărui serie şi număr se menţionează în actul medico – legal.
În cazul în care persoana examinată nu prezintă actele prevăzute mai sus, faptul se menţionează în actul medico – legal, pentru identificare luându-se impresiunile digitale de la indexul stâng pe documentul prin care se solicită examinarea.