Comisia propune noi norme de guvernanță economică adaptate exigențelor viitorului


Comisia Europeană a prezentat propuneri legislative pentru implementarea celei mai cuprinzătoare reforme a normelor de guvernanță economică ale UE din perioada de după criza economică și financiară.

Obiectivul central al acestor propuneri este de a consolida sustenabilitatea datoriei publice și de a promova o creștere durabilă și incluzivă în toate statele membre, prin reforme și investiții.

Propunerile abordează deficiențele cadrului actual. Ele țin cont de necesitatea de a reduce nivelurile foarte ridicate ale datoriei publice, de a valorifica învățămintele desprinse din răspunsul în materie de politici dat de UE crizei COVID-19, de a pregăti UE pentru provocările viitoare prin sprijinirea progreselor către o economie verde, digitală, incluzivă și rezilientă, și de a spori competitivitatea UE.

Noile norme vor facilita reformele și investițiile necesare și vor contribui la reducerea ratelor ridicate ale datoriei publice într-un mod realist, treptat și susținut.