Comunicat de presă privind Conferința BNR-ASE – Navigând printre crize suprapuse


În data de 25 aprilie 2023 a avut loc la sediul Băncii Naționale a României a doua ediție a conferinței BNR-ASE, intitulată Navigând printre crize suprapuse.

Conferința a fost organizată în baza Protocolului de colaborare între Banca Națională a României și Academia de Studii Economice din București, încheiat în data de 1 decembrie 2021.

Acest protocol urmărește impulsionarea cercetării și performanței academice în domeniul monetar-bancar, un element important fiind organizarea, în parteneriat, începând cu anul universitar 2022/2023, a unui program de masterat privind băncile centrale și instituțiile financiare (BANCAS), în cadrul Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori.

Cele mai bune lucrări de cercetare ale facultății și cei mai buni studenți ai programului de masterat au fost premiați în cadrul conferinței.