O nouă disciplină şcolară “Români care au marcat cultura şi civilizaţia lumii”!


Ordinul nr. 3891/2023 prevede aprobarea programei şcolare pentru disciplina opţională “Români care au marcat cultura şi civilizaţia lumii”, clasele a IX – a/a X – a/a XI – a, învăţământ liceal.

Disciplina şcolară “Români care au marcat cultura şi civilizaţia lumii” reprezintă o propunere de opţional de tip integrat, pentru segmentul curriculumului la decizia şcolii (CDŞ). Disciplina este inclusă în oferta naţională şi se adresează nivelului liceal de învăţământ. Programa şcolară este proiectată pe durata unui an de studiu, putând fi aplicată la oricare dintre clasele de liceu: a IX – a, a X – a sau a XI – a.

Resursa de timp alocată acestui demers curricular este de o oră pe săptămână, scopul principal fiind acela de a familiariza tinerele generaţii cu activitatea unor personalităţi româneşti, cu reprezentativitate pentru diferite domenii ale cunoaşterii, de la cultură şi artă până la ştiinţă, tehnică sau sport, domenii în care performanţa le-a fost recunoscută şi validată.