Conducerea Casei de Asigurări a Avocaţilor!


Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor a fost modificată de Legea nr. 99/2023.

Adunările generale ordinare, extraordinare şi elective ale filialelor Casei de Asigurări a Avocaţilor ( C.A.A.) se convoacă şi se desfăşoară în condiţiile stabilite prin Statutul C.A.A., votul membrilor putând fi exercitat şi prin mijloace electronice.

În situaţia filialelor care au în evidenţă mai mult de 2.000 de membri, adunarea generală convocată se consideră legal întrunită cu participarea a cel puţin 30% din numărul total al membrilor. Cu votul majorităţii membrilor prezenţi, se desemnează membrii Consiliului de administraţie al filialei şi membrii Comisiei de cenzori.

Mandatele membrilor Consiliului de administraţie al filialei şi ai Comisiei de cenzori a filialei încetează la data validării noilor membri.