Programul Oficial de Internship al Guvernului României va continua și în acest an!


Programul Oficial de Internship al Guvernului României va continua și în acest an, 150 de stagiari având șansa de a activa în instituțiile administrației publice centrale, în perioada 3 iulie – 31 august 2023.

Tinerii interesați de această oportunitate se vor putea înscrie pe platforma www.internship.gov.ro, în perioada 13 aprilie – 5 mai 2023. Fiecare aplicant va trebui să își creeze un profil de candidat, iar o comisie va analiza dosarele și va organiza interviuri în baza cărora se va face selecția viitorilor interni.

Candidaturile depuse vor fi evaluate în perioada 8 mai – 23 iunie, rezultatele finale urmând a fi publicate pe 26 iunie 2023.