Consiliul European pentru Cercetare selectează un partener pentru inițiativa sa în materie de jurnalism de știință


Consiliul European pentru Cercetare (CEC) a selectat un consorțiu de organizații în vederea atribuirii unui grant în cuantum de 1,5 milioane EUR care are drept obiectiv instituirea unui program de rezidență în instituții de cercetare din întreaga Europă, destinat jurnaliștilor științifici.

Proiectul „FRONTIERS”, care a câștigat o cerere de propuneri deschisă, ar urma să se desfășoare în perioada 2023-2027. Până la 40 de jurnaliști științifici vor putea astfel să însoțească echipe de cercetare pe perioade cuprinse între 3 și 5 luni, precum și să învețe de la aceștia și să realizeze proiecte de reportaje de profunzime.

Proiectul le va oferi jurnaliștilor o incursiune în mediul cercetării și le va permite să interacționeze cu oameni de știință și cu cercetători. La program vor putea participa universitățile și centrele de cercetare care desfășoară activități de cercetare exploratorie în orice domeniu al cunoașterii.