Funcţionarea Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română


Hotărârea nr. 309/2023 prevede organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Siguranţă Feroviară Române – ASFR.

ASFR este independentă, în ceea ce priveşte organizarea, structura juridică şi procesul decizional, faţă de orice operator de transport feroviar, administrator/gestionar de infrastructură feroviară, solicitant sau entitate contractantă şi de orice entitate care atribuie contracte de servicii publice.

ASFR, în calitate de autoritate responsabilă cu acordarea licenţelor de transport feroviar, nu furnizează servicii de transport feroviar.

Patrimoniul ASFR se constituie din toate elementele de activ şi pasiv preluate de la Autoritatea Feroviară Română pe baza protocolului de predare – preluare, stabilit potrivit situaţiilor financiare.