Hotărârea Guvernului nr. 1.767/2004 privind modul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor a fost completată de Hotărârea nr. 325/2023.
Ca noutate, se prevede că prin ordin al prefectului, după obţinerea avizului conform al Direcţiei generale permise de conducere şi înmatriculări, se pot organiza cel mult două puncte de lucru ale serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor în unităţi/subdiviziuni administrativ – teritoriale diferite de cea în care îşi desfăşoară activitatea acesta, cu program săptămânal, pe parcursul a cel puţin două zile lucrătoare.
În vederea luării deciziei de organizare a unui punct de lucru, instituţia prefectului interesată transmite o propunere motivată Direcţiei generale permise de conducere şi înmatriculări, care o evaluează din punctul de vedere al posibilităţii de asigurare a tehnicii de calcul utilizate în activitatea de eliberare şi evidenţă a permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare, conform contractelor încheiate în acest scop, precum şi al implicaţiilor asupra gestionării resurselor umane.