BNR și Poșta Română au semnat un acord de parteneriat


Banca Națională a României și Compania Națională Poșta Română SA au semnat un acord de parteneriat cu scopul dezvoltării unor proiecte de educație financiară destinate personalului CN Poșta Română SA.

Încheiat ca proiect pilot pentru o perioadă de un an, parteneriatul se înscrie, pe de o parte, în strategia BNR multianuală de acțiune în domeniul educației financiare care prevede extinderea activităților și programelor sale și la nivelul publicului adult – segmentul populației active – și dezvoltarea unor proiecte interinstituționale care să aibă ca obiectiv educația la locul de muncă, iar, pe de altă parte, răspunde preocupărilor aflate pe agenda băncii centrale, dar și a organismelor internaționale (OECD, Banca Mondială) cu privire la necesitatea creșterii incluziunii financiare în România.