Noutăți privind decontarea serviciilor medicale


Hotărârea Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului – cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 – 2022, stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, precum şi pentru prelungirea unor termene a fost modificată de Hotărârea nr. 248/2023.

Ca noutate se prevede că serviciile medicale acordate asiguraţilor, a căror plată se realizează prin tarif pe serviciu medical exprimat în puncte, realizate de medicii de familie în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023 şi care depăşesc limitele stabilite prin norme, se decontează prin tarif pe serviciu medical, la valoarea garantată a punctului pe serviciu medical, în mod proporţional cu numărul de puncte realizat de fiecare furnizor şi în limita fondului aferent semestrului I al anului 2023 pentru asistenţa medicală primară, în condiţiile prevăzute în norme.

Decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu şi a dispozitivelor medicale, contractate pentru trimestrul II al anului 2023 prin acte adiţionale la contractele derulate în anul 2022 de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii, se va face din sumele stabilite pe domeniile de asistenţă medicală corespunzătoare, prevăzute în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2023.