Norme privind desfăşurarea activităţii de consultanţă fiscală de către consultanţii fiscali asistenţi


Hotărârea nr. 3/2023 prevede aprobarea Normelor profesionale privind desfăşurarea activităţii de consultanţă fiscală de către consultanţii fiscali asistenţi, pe perioada stagiului.

Sunt consultanţi fiscali asistenţi stagiari persoanele fizice care au promovat examenul pentru atribuirea calităţii de consultant fiscal asistent şi s-au înscris ca membri activi în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală, la capitolul “Consultanţi fiscali asistenţi”.

Stagiul are o durată de 3 ani, începând cu data înscrierii în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală. Fiecare an de stagiu are durata de 12 luni.

Stagiul se poate întrerupe, pentru motive temeinice, pentru o perioadă cumulată de maximum 24 de luni. Întreruperea şi reluarea stagiului se notifică îndrumătorului şi Camerei, în termen de 30 de zile de la data apariţiei evenimentului, utilizând formularele puse la dispoziţie de Cameră, pe site-ul acesteia.