A fost aprobat Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat – asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru numirea în funcţiile de prim – magistrat – asistent şi magistrat – asistent – şef la Înalta Curte de Casaţie şi Justiție.
Concursul pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat – asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se organizează ori de câte ori este necesar de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Anunţul de organizare a concursului se publică pe pagina de internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită pentru concurs.
De asemenea, Ordinul nr. 81/2023 prevede că prim – magistratul – asistent şi magistraţii – asistenţi – şefi sunt numiţi de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe bază de concurs.
Concursul constă în prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care se candidează.