Procedura privind stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, modificări!


Hotărârea nr. 167/2023 prevede modificarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor.

Comisiile locale/judeţene înregistrează într-un registru acordurile de despăgubire dintre proprietarii investiţiilor şi foştii proprietari deposedaţi, moştenitorii acestora sau persoanele fizice îndreptăţite.

Investitorul care a achitat contravaloarea terenului foştilor proprietari, moştenitorilor acestora sau persoanelor fizice îndreptăţite înregistrează la comisiile locale/judeţene dovada achitării integrale, respectiv chitanţe, ordine de virament bancar, extrase de cont sau orice alt mijloc de probă. Investitorul care a dobândit dreptul de proprietate, ca urmare a achitării integrale a contravalorii terenului aferent investiţiilor cumpărate potrivit legii, poate intabula dreptul de proprietate pe baza acordului de despăgubire încheiat cu fostul proprietar, moştenitorii acestuia sau cu persoanele fizice îndreptăţite şi a dovezilor de plată înregistrate la comisiile locale/judeţene.