A fost aprobat Centralizatorul privind disciplinele din învăţământul preuniversitar


A fost aprobat Centralizatorul privind disciplinele din învăţământul preuniversitar, domeniile şi specializările absolvenţilor învăţământului liceal pedagogic, postliceal şi superior, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi disciplinele pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ 2023.

Absolvenţii învăţământului superior tehnic, silvic, economic sau agricol care au finalizat cu diplomă de licenţă/ master specializări/programe de studii universitare cuprinse în Centralizator şi pentru discipline din învăţământul preuniversitar din ariile curriculare “matematică şi ştiinţe” sau “om şi societate” au dreptul de a ocupa posturi didactice/catedre vacante/ rezervate în învăţământul preuniversitar constituite din aceste discipline în cadrul etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar sau prin concurs, precum şi dreptul de a susţine examenul naţional de definitivare în învăţământ la aceste discipline.

Includerea specializărilor, a programelor de studii universitare existente în Centralizator şi pentru alte discipline/ domenii din învăţământul preuniversitar se realizează cu aprobarea Ministerului Educaţiei, prin direcţiile de specialitate.