Consiliul UE a adoptat o actualizare a planului național al Germaniei


Consiliul UE a adoptat o decizie de punere în aplicare de modificare a planului de redresare și reziliență al Germaniei.

Actualizarea planului Germaniei este de natură tehnică. Aceasta se referă la două măsuri din planul Germaniei, una privind digitalizarea sistemului feroviar, iar cealaltă cercetarea și dezvoltarea în domeniul vaccinurilor împotriva SARS-CoV-2:

  • în ceea ce privește digitalizarea sistemului feroviar, pentru unul dintre cele șapte proiecte ale Germaniei a trebuit amânată data finalizării din cauza unor întârzieri excepționale în lucrările de construcție;
  • în ceea ce privește cercetarea și dezvoltarea în domeniul vaccinurilor, din cauza mai multor factori de incertitudine inerenți cercetării și dezvoltării, au trebuit modificate obiectivele precise ale unuia dintre programele Germaniei.