Normele de securitate nucleară privind limitele şi condiţiile tehnice de operare pentru instalaţiile nucleare au fost modificate de Ordinul nr. 14/2023.
Pentru reactoarele nucleare, condiţiile – limită de operare pentru sistemul primar de transport al căldurii trebuie să includă şi limitele parametrilor în care se asigură că solicitările din timpul exploatării, inclusiv manevrele de pornire şi oprire, activităţile de testare, întreţinere, inspecţie, verificare, precum şi solicitările induse de tranzienţii anticipaţi în exploatare şi, în măsura în care este practic posibil, de condiţiile de accident nu duc la fragilizarea pereţilor incintei agentului primar de răcire a reactorului şi că probabilitatea propagării unei fisuri este redusă la minimum, conform proiectului, ţinând cont de starea actuală a instalaţiei şi de mecanismele de îmbătrânire şi efectele acestora.
Sunt redenumite sistemele de securitate nucleară ca fiind acele sisteme, încorporate în proiectul instalaţiei nucleare, care au rolul de a limita şi atenua consecinţele condiţiilor de operare anormală şi ale accidentelor bază de proiect şi de a asigura menţinerea scăpărilor radioactive cauzate de aceste evenimente sub limitele stabilite de legislaţia în vigoare.