Prețurile practicate de punctele comerciale din incinta penitenciarelor


Decizia nr. 318/2023 prevede modificarea anexei nr. 2 la Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 859/2016 pentru aprobarea modului de calcul şi de respectare a mediei preţurilor în cadrul punctelor comerciale din incinta penitenciarului şi a procedurii privind închirierea spaţiilor din sistemul administraţiei penitenciare.

Verificarea preţurilor din magazin raportat la cele din anexa la caietul de sarcini se face bilunar, la un interval de două săptămâni între cele două verificări lunare, sau ori de câte ori este nevoie, de o comisie aprobată de conducerea unităţii penitenciare, constituită din 3 membri, din care:
– un reprezentant al structurii operative, în calitate de preşedinte;
– un reprezentant al structurii medicale care va verifica, în principal: condiţiile de igienă, autorizaţiile de funcţionare, carnetele de sănătate ale angajaţilor;
– achizitorul unităţii.

Achizitorul şi reprezentantul structurii operative au ca atribuţii principale: verificarea preţurilor din liste cu cele ale produselor expuse la vânzare, verificări metrologice, verificarea termenului de valabilitate, existenţa cantităţilor/stocurilor raportat la cererea deţinuţilor.

,