Comisia Europeană prezintă „Un nou pact pentru polenizatori”


Comisia prezintă „Un nou pact pentru polenizatori” pentru a combate declinul alarmant al insectelor polenizatoare sălbatice în Europa, revizuind Inițiativa UE privind polenizatorii din 2018.

Cetățenii au solicitat din ce în ce mai mult să se întreprindă acțiuni decisive împotriva pierderii polenizatorilor, inclusiv prin recenta inițiativă cetățenească europeană de succes intitulată „Salvați albinele și fermierii”. Inițiativa reînnoită stabilește acțiunile care trebuie întreprinse de UE și de statele membre pentru a inversa declinul polenizatorilor până în 2030, întrucât, în prezent, o specie de albine, fluturi și sirfide din trei este pe cale de dispariție în UE.

Aceasta completează propunerea Comisiei de lege privind refacerea naturii din iunie 2022 și reprezintă o parte esențială a Strategiei privind biodiversitatea pentru 2030, a Strategiei „De la fermă la consumator” și a Pactului verde european.