Curtea Constituțională va celebra Centenarul„Constituției României Întregite”


În anul 2023, România celebrează, așadar, 100 de ani de la adoptarea
Constituțiunii promulgate de către Regele Ferdinand I al României, la 28 martie 1923, prin Decretul regal nr.1360, ca așezământ constituțional necesar „pentru consolidarea și temeinica propășire a scumpei Noastre Românii.”

În acest context aniversar, Curtea Constituțională va celebra Centenarul
„Constituției României Întregite” prin organizarea pe parcursul anului 2023 a mai multor evenimente, acțiuni, dezbateri, conferințe, manifestări științifice și expoziții tematice, împreună cu celelalte autorități ale statului, precum și cu societatea civilă și academică.