UE salută accesul la sistemul de subvenții al SUA pentru vehiculele comerciale


Prin intermediul noilor orientări emise astăzi, SUA reafirmă faptul că, în temeiul Legii privind reducerea inflației din SUA („Inflation Reduction Act”, IRA), întreprinderile din UE pot beneficia de sistemul de credite pentru vehicule comerciale nepoluante.

UE salută aceste orientări, care reflectă angajamentul constructiv asumat în cadrul Grupului operativ UE-SUA pentru Legea privind reducerea inflației, la nivel de înalți funcționari.

Potrivit orientărilor emise de SUA, creditele pentru vehicule comerciale nepoluante vor fi disponibile pentru întreprinderile UE fără a fi necesară modificarea modelelor de afaceri stabilite sau prevăzute ale producătorilor din UE. Acest lucru este avantajos pentru ambele părți, deoarece consolidează cooperarea dintre UE și SUA în ceea ce privește obiectivul nostru comun de combatere a schimbărilor climatice și întărește lanțurile de aprovizionare transatlantice: contribuabilii din SUA vor putea profita de vehicule și componente electrice foarte eficiente fabricate în UE, iar întreprinderile din UE care le oferă clienților lor vehicule nepoluante de ultimă generație prin contracte de leasing pot beneficia de stimulente în temeiul IRA.