Sectoarele vegetal şi zootehnic vor beneficia de fonduri!


Hotărârea nr. 1572/2022 prevede stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023- 2027, finanţate din Fondul european de garantare agricolă şi de la bugetul de stat.

Intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic prevăzute la alin. (1) care pot fi acordate fermierilor începând cu anul 2023, în conformitate cu Planul strategic PAC 2023 – 2027 al României în vederea unui sprijin din partea Uniunii Europene finanţat de Fondul european de garantare agricolă şi de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală sunt următoarele:
a) plăţile directe decuplate;
b) plăţile directe cuplate;
c) ajutoare naţionale tranzitorii;
d) intervenţii în sectorul fructelor şi legumelor;
e) intervenţii în sectorul produselor apicole;
f) intervenţii în sectorul vitivinicol.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este instituţia competentă, responsabilă pentru derularea măsurilor aferente perioadei de tranziţie 2021 – 2022 şi pentru implementarea intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul PS 2023 – 2027, având ca sursă de finanţare FEGA, precum şi fonduri din bugetul naţional.

Pentru implementarea şi/sau verificarea unor intervenţii din PS 2023 – 2027, pentru care se acordă sprijin din FEGA şi din fondurile asigurate exclusiv din bugetul naţional, instituţiile publice pot încheia acorduri de delegare/protocoale de colaborare cu alte entităţi/instituţii publice