Un nou model al Declarației unice!


Un nou model al formularului 212 “Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” a fost aprobat de Ordinul nr. 2541/2022.

Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.

Reamintim că declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice poate fi corectată de contribuabili din propria iniţiativă, ori de câte ori informaţiile actuale nu corespund celor din declaraţia depusă anterior, prin depunerea unei declaraţii rectificative în condiţiile prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Contribuabilii pot rectifica impozitul pe venitul estimat până la data de 31 decembrie a anului de impunere.