Art. 478 alin. (1), ale art. 479 şi ale art. 482 lit. g) din Codul de procedură penală au făcut obiectul unei excepții de neconstituționalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că, pentru a emite rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată, procurorul a folosit declaraţia pe care a dat-o în vederea încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, în condiţiile în care, în cauză, nu s-a procedat la încheierea respectivului acord, declaraţia astfel obţinută fiind administrată ca probă în dovedirea vinovăţiei sale, cu încălcarea principiului loialităţii, astfel cum acesta este reglementat la art. 101 alin. (1) din Codul de procedură penală.

În aceste condiţii, se susţine că dispoziţiile art. 478 alin. (1), ale art. 479 şi ale art. 482 lit. g) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale întrucât îl obligă pe inculpat să recunoască integral faptele reţinute în sarcina sa şi încadrarea juridică dată acestora, anterior încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, aspect care îi permite procurorului să obţină o declaraţie de recunoaştere a vinovăţiei din partea inculpatului fără a garanta fie încheierea acordului, fie înlăturarea declaraţiei în ipoteza respingerii acestuia.

Având în vedere exigenţele dreptului la tăcere şi ale dreptului persoanei de a nu se autoincrimina Curtea conchide că administrarea ca probă, împotriva voinţei inculpatului, în procedura penală de drept comun a declaraţiei date de acesta conform art. 482 lit. g) din Codul de procedură penală, în ipoteza neîncheierii sau a respingerii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, constituie nu doar o încălcare a dreptului la apărare, ci şi o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, reglementată la art. 23 alin. (11) din Constituţie.

Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că dispoziţiile art. 482 lit. g) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care declaraţia dată de inculpat în vederea încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu poate fi administrată, împotriva voinţei acestuia, ca probă în procesul penal, în scopul soluţionării cauzei conform procedurii penale de drept comun.

Prin Decizia nr. 449/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1240/2022, CCR admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 482 lit. g) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care declaraţia dată de inculpat în vederea încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu poate fi folosită, împotriva voinţei inculpatului, ca probă în procesul penal, în scopul soluţionării cauzei conform procedurii penale de drept comun.