România va construi spitale noi cu bani europeni


Programul Sănătate 2021 – 2027 (PS), aprobat la sfârșitul lunii noiembrie de Comisia Europeană, este un program multifond ce dispune de o alocare totală de valoare de 5,8 miliarde de euro ce cuprinde finanțare FSE+ și FEDR, precum și o componentă de împrumut de 2 miliarde de euro, realizat prin intermediul Băncii Europene de Investiţii.

Investițiile prevăzute în cadrul acestei priorități vizează deficitul de servicii medicale primare și lipsa de integrare cu serviciile specializate ambulatorii și spitalicești.

În mai puțin de jumătate din localități există suficienți medici de familie, 328 de comune nu au medici de familie, iar serviciile de prevenție oferite în afara programului normal de lucru sunt reduse, chiar inexistente, generând un exces de consultații în serviciile de urgență și suprautilizarea serviciilor spitalicești.

În cadrul Programului Sănătate au fost stabilite 7 priorități care vizează creșterea capacității sistemului de sănătate de a fi mai inclusiv, oferind acces la servicii de calitate și siguranță tuturor cetățenilor: