Consiliul și Parlamentul au încheiat un acord provizoriu vizând reducerea defrișărilor la nivel mondial


Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu cu privire la o propunere de reducere la minimum a riscului de defrișări și de degradare a pădurilor asociat produselor importate în Uniunea Europeană sau exportate de pe teritoriul acesteia.

Acordul are caracter provizoriu până la adoptarea formală de către ambele instituții.

UE este un mare consumator și comerciant de produse de bază care joacă un rol important în defrișări – cum ar fi carnea de vită, cacaua, soia și lemnul. Noile norme urmăresc să garanteze că, atunci când cumpără aceste produse, consumatorii nu contribuie la degradarea suplimentară a ecosistemelor forestiere.

Protejarea mediului în întreaga lume, inclusiv a pădurilor și a pădurilor tropicale, este un obiectiv comun al tuturor țărilor, iar UE este pregătită să își asume responsabilitatea.