ViCLAS – Sistem de analiză a legăturilor dintre infracţiunile de mare violenţă


În scopul realizării activităţilor de prevenire, descoperire, cercetare, urmărire penală şi combatere a infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, la nivelul Poliţiei Române şi al Ministerului Public, se utilizează Sistemul de analiză a legăturilor dintre infracţiunile de mare violenţă (ViCLAS).

Licenţa ViCLAS este utilizată în comun de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, PÎCCJ, parchetele subordonate acestuia şi Poliţia Română şi se află în administrarea Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Conform Ordinului nr. 167/2022, obiectivul principal al sistemului informatic ViCLAS este identificarea timpurie a asemănărilor şi posibilelor legături între faptele penale comise în serie, prin subdivizarea metodologică, evaluarea şi procesarea analitică pe baza comportamentului cercetabil al făptuitorilor, suspecţilor, inculpaţilor şi condamnaţilor, cum ar fi comportamentul sexual, comportamentul verbal sau comportamentul fizic, implicaţi în cele mai complexe fapte şi comparaţia cu infracţiunile sesizate, soluţionate şi nesoluţionate.

Datele prelucrate în cadrul sistemului informatic ViCLAS provin din dosarele penale soluţionate sau nesoluţionate, precum şi din baze electronice de date la care are acces Poliţia Română, potrivit legii.