Ordinul nr. 6253/2022 prevede aprobarea Schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea participării întreprinderilor în cadrul consorţiilor regionale pentru învăţământ dual, constituite pentru implementarea proiectelor din cadrul apelului “Programul – pilot pentru dezvoltarea consorţiilor regionale pentru învăţământ dual”, finanţat prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă.
Această schemă are ca obiectiv încurajarea participării întreprinderilor în cadrul consorţiilor pentru organizarea activităţilor şi a spaţiului de lucru, pentru susţinerea elevilor/studenţilor pentru învăţământul dual, în vederea pilotării rutei complete de învăţământ dual.
Schema se adresează întreprinderilor care implementează un rezultat relevant pentru scopul şi obiectivele proiectului – pilot de dezvoltare a consorţiului pentru învăţământul dual, care derivă din calitatea de partener în cadrul unui consorţiu beneficiar al finanţării prin apelul lansat prin Ghidul pentru Programul – pilot pentru dezvoltarea consorţiilor regionale pentru învăţământ dual, conform contractului de parteneriat încheiat pentru constituirea consorţiului şi conform acordului de parteneriat încheiat pentru implementarea proiectului.
Prezenta schemă se aplică pentru o perioadă de minimum 3 ani universitari/şcolari, între 1 septembrie 2023 şi 30 iunie 2026, până la epuizarea bugetului alocat.