Hotărârea nr. 1399/2022 prevede că se aprobă participarea României, cu un pavilion naţional, la Expoziţia mondială 2025 “Designing Future Society for Our Lives”, Osaka, Kansai, Japonia, care se va desfăşura în perioada 13 aprilie – 13 octombrie 2025.
Reprezentarea Guvernului României în ceea ce priveşte organizarea şi participarea României la expoziţia mondială se asigură de comisarul general al Secţiunii Române, numit prin decizie a prim – ministrului, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe.
Pavilionul României va fi construit pe un lot alocat de organizatorii expoziţiei mondiale cu titlu gratuit. Pavilionul naţional este o construcţie cu folosinţă temporară şi caracter provizoriu care nu intră în categoria mijloacelor fixe. După încheierea expoziţiei mondiale, locaţia atribuită se restituie organizatorilor în forma în care a fost alocată.