Statele membre au convenit asupra poziției (mandatului) lor de negociere cu privire la un regulament privind protejarea Uniunii și a statelor membre ale acesteia împotriva constrângerilor economice exercitate de țările terțe (Instrumentul de contracarare a acțiunilor coercitive – ACI).
Acesta va fi un nou instrument în cadrul setului de instrumente autonome al UE, menit să descurajeze țările terțe să ia măsuri deliberate de constrângere economică împotriva UE și statelor membre ale acesteia. Instrumentul va permite UE să se apere mai bine pe scena mondială printr-o gamă largă de măsuri de răspuns.
Acesta nou instrument va avea un efect disuasiv și va contracara măsurile de constrângere economică luate de țările terțe într-o perioadă de tensiuni geopolitice în creștere. În ultimii ani, UE și statele sale membre au devenit ținta unei presiuni economice deliberate exercitate de țările din afara UE prin măsuri care afectează comerțul și investițiile. UE are dreptul de a se apăra mai bine pe scena mondială atunci când devine ținta unor acțiuni de intimidare economică.