Hotărârea nr. 1370/2022 prevede aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010 – 2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive.
Normele se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase.
Beneficiarul va depune la structura teritorială de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură cererea de acordare de compensaţii, întocmită pentru perioada 2010 – 2013.