Norme privind controlul îndeplinirii obligaţiilor de securitate cibernetică pentru spaţiul cibernetic naţional civilă


Ordinul nr. 105/2022 prevede aprobarea Normelor de aplicare a dispoziţiilor privind verificarea şi controlul îndeplinirii obligaţiilor de securitate cibernetică pentru spaţiul cibernetic naţional civilă.

Controlul desemnează activitatea specifică constând în analiza, verificarea, stabilirea şi indicarea măsurilor ce se impun pe parcursul ori la sfârşitul acestei activităţi pentru menţinerea stării de normalitate a securităţii cibernetice la nivelul entităţii supuse controlului.

Controalele de fond şi controalele tematice se realizează în baza planului anual de control, la propunerea făcută de managerul superior de securitate cibernetică al DGRC, cu avizul adjunctului directorului DNSC care coordonează activitatea de reglementare şi control, şi se aprobă de către directorul DNSC.

Controlul inopinat se realizează în baza deciziei directorului DNSC, după avizarea de către adjunctul directorului DNSC care coordonează activitatea de reglementare şi control, şi este dispus când există date şi/sau informaţii cu privire la încălcarea flagrantă a prevederilor legale, producerea de ilegalităţi sau abuzuri şi situaţia de risc iminent a unui atac cibernetic.