Delegația Curții Constituționale a efectuat o vizită de lucru în Budapesta


În perioada 19-21 octombrie 2022, delegația Curții Constituționale a României condusă de domnul Marian Enache, președinte, și compusă din domnii judecători Gheorghe Stan și Varga Attila și domnul Károly Benke, prim-magistrat-asistent, a efectuat, la invitația președintelui Curții Constituționale a Ungariei, domnul Sulyok Tamás, o vizită de lucru la Budapesta, Republica Ungaria.

În cadrul vizitei de lucru, delegația română a fost primită, la sediul Curții Constituționale a Ungariei, de domnul Sulyok Tamás, precum și de domnii Schanda Balázs și Juhász Miklós, judecători, domnul Bitskey Botond, secretar general, și domnul Szabó Attila, director de cabinet al președintelui. Agenda întâlnirii s-a axat pe prezentarea atribuțiilor și a activității celor două Curți Constituționale, precum și pe diseminarea jurisprudenței acestora referitoare la raporturile dintre dreptul național și cel al Uniunii Europene. Ambele părți au subliniat necesitatea unei mai strânse colaborări între ele, precum și  a cunoașterii și aprofundării reciproce a jurisprudenței lor.