UE a decis să creeze un ghișeu unic pentru vămi


Urmărind să faciliteze comerțul internațional, să scurteze timpul de vămuire și să reducă riscul de fraudă, UE a decis să creeze un ghișeu unic pentru vămi. Consiliul a adoptat noi norme care stabilesc condițiile adecvate pentru colaborarea digitală dintre autoritățile vamale și autoritățile competente partenere.

Odată ce ghișeul unic pentru vămi va fi pus în aplicare pe deplin, întreprinderile nu vor mai fi nevoite să prezinte documente mai multor autorități prin intermediul unor portaluri diferite.

Mediul aferent ghișeului unic va permite autorităților vamale și altor autorități să verifice în mod automat dacă mărfurile în cauză respectă cerințele UE și dacă au fost îndeplinite formalitățile necesare.