Certificarea aerodromurilor pe care se desfăşoară activităţi aeronautice militare


Ordinul nr. 163/2022 prevede aprobarea Normelor privind certificarea aerodromurilor pe care se desfăşoară activităţi aeronautice militare.

Procesul de certificare a aerodromului în vederea eliberării certificatului de aerodrom presupune parcurgerea următoarelor etape:
a) iniţierea procedurii de certificare;
b) evaluarea şi verificarea dosarului de certificare şi a procedurilor specifice;
c) evaluarea aerodromului la faţa locului;
d) elaborarea şi transmiterea raportului final către administratorul aerodromului evaluat, în urma verificării la faţa locului;
e) acordarea certificatului de aerodrom;
f) schimbarea/prelungirea/suspendarea valabilităţii certificatului de aerodrom.

Durata procesului de certificare este de maximum 240 de zile, începând cu data depunerii cererii de certificare la sediul AAMN.