Precizări ANAF privind stabilirea rezidenței fiscale


Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează contribuabilii
persoane fizice care sosesc /pleacă, în/din România pentru o perioadă ce
depăşeşte în total 183 de zile că, în vederea stabilirii rezidenței fiscale, au
obligația depunerii la ANAF a Chestionarului pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România sau, după caz, a Chestionarului pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România.

Chestionarele se pot transmite electronic sau se pot depune personal sau
prin împuternicit, la registratura instituției sau prin poștă, cu confirmare de
primire.

Ca urmare a depunerii Chestionarelor mai sus menționate, ANAF analizează îndeplinirea condiţiilor de rezidenţă fiscală în funcţie de situaţia concretă a fiecărei persoanei, stabilește rezidența fiscală și transmite contribuabililor Notificări privind îndeplinirea condițiilor de rezidență.