Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordin al viceprim-ministrului, ministrului transporturilor şi infrastructurii și al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației pentru modificarea alineatului (4) al articolului 22 din reglementarea tehnică “Normativ privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice”.
Conform proiectului în iarna 2022-2023, pe drumurile publice aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., se poate acţiona, ca variantă alternativă, cu nisip în completare la cantitatea de sare necesară pentru prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor naționale/autostrăzilor și pentru protejarea rețelei împotriva acțiunii de distrugere a agenților chimici.
Condițiile de acționare, precum și tehnologia de aplicare, inclusiv cantitățile de materiale, se stabilesc prin decizia directorului general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A., astfel încât traficul pe drumurile naționale și autostrăzi să se desfășoare în condiții de siguranță, iar sistemul rutier, inclusiv dispozitivele de colectare și evacuare a apelor pluviale să fie exploatat în siguranță și să își păstreze caracteristicile tehnice și funcționale existente, fără să sufere degradări în urma acționării cu materiale utilizate.