Noile reglementări au drept scop stimularea activității de reciclare


OUG nr. 125/2022 prevede modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.

Noile reglementări au drept scop stimularea activității de reciclare şi valorificare a deşeurilor, precum şi gestionarea eficientă a deşeurilor în vederea atingerii obiectivelor stabilite la nivel european.

Administraţia Fondului poate colabora cu unităţile administrativ – teritoriale sau cu subdiviziunile administrativ – teritoriale ale municipiilor, prin contracte de delegare multianuale încheiate cu acestea, în vederea derulării în comun a proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului care au ca beneficiari finali ai finanţării din Fondul pentru mediu persoane fizice.

Persoanele juridice trebuie să respecte termenele prevăzute în Instrucţiunile de utilizare a aplicaţiei informatice SIATD, în vederea monitorizării şi verificării corectitudinii tranzacţiilor cu deşeuri de ambalaje, anvelope, echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori portabili în sistemul răspunderii extinse a producătorului, aprobate prin ordinul ministrului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.