Tarifele pentru serviciile publice de transport local de persoane se pot ajusta periodic


Tarifele pentru serviciile publice de transport local de persoane se pot ajusta periodic, la cererea operatorilor de transport/transportatorilor autorizaţi, la un interval de minimum 3 luni, cel mult până la nivelul rezultat din aplicarea coeficientului de indexare cu evoluţia indicelui preţului de consum total, calculat pentru perioada cuprinsă între luna de referinţă corespunzătoare precedentei aprobări şi luna celui mai recent indice publicat de Institutul Naţional de Statistică la data solicitării.

Conform Ordinului nr. 634/2022 modificarea tarifului mediu pentru serviciile publice de transport local de persoane T (cm (1)) (lei/călătorie) se face, în cazul în care numărul de călătorii este identic cu cel din fundamentarea anterioară.

Pentru ajustarea sau modificarea tarifelor pentru serviciile publice de transport judeţean de persoane, în fişa de fundamentare se vor prezenta: situaţia actuală a cheltuielilor şi veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, creşterile acestora şi situaţia cheltuielilor şi veniturilor propuse.