50% din consumului de energie electrică necesar funcţionării sistemelor de irigaţii este decontat!


Hotărârea nr. 1075/2022 prevede modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.872/2005.

Cheltuielile, în cotă de până la 50%, aferente consumului de energie electrică necesar funcţionării sistemelor de irigaţii locale, independente de infrastructura de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului public sau privat al statului sau sistemelor amplasate în afara unui teritoriu distinct hidraulic pentru care se asigură apă pentru irigaţii prin unul sau mai multe puncte de livrare a apei prin intermediul infrastructurii de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului public sau privat al statului, se suportă din bugetul Agenţiei.

În anul 2022 decontarea cotei aferente cheltuielilor pentru consumul de energie electrică pentru irigaţii se realizează astfel:
a) până la data de 30 septembrie 2022, pentru cheltuielile aferente consumului de energie electrică pentru irigaţii în perioada de până la 30 iunie 2022, care se suportă din bugetul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, în limita sumelor alocate cu această destinaţie din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
b) până la data de 15 decembrie 2022, pentru cheltuielile aferente consumului de energie electrică pentru irigaţii realizat în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2022, care se suportă din bugetul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, în limita sumelor alocate cu această destinaţie din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.