Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor a fost modificată de Ordonanţa nr. 34/2022.
Se prevede că în cazul obiectivelor diplomatice şi al organismelor internaţionale planul de pază se întocmeşte de către comandantul unităţii de jandarmi care asigură paza acestora.
Iar prin obiective diplomatice se înţelege localurile misiunilor diplomatice, ale oficiilor consulare, ale agenţiilor şi reprezentanţelor economice străine, ale organizaţiilor internaţionale, respectiv obiectivele folosite pentru realizarea scopurilor acestora, inclusiv reşedinţele şefilor acestor obiective.
În cazul pazei obiectivelor diplomatice şi a organismelor internaţionale nu se încheie contracte de prestări de servicii, iar obligaţiile specifice beneficiarului de pază se îndeplinesc de către autorităţile administraţiei publice locale, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Afacerilor Interne sau a Serviciului Român de Informaţii, după caz.